Jel Színház | Teatrul Jel | Theatre Jel
HU__________________________________________________________________
Skeleton lenyeli könnyeit és eldadogja véleményét
szeretem amikor tapsolnak
amikor véresre tapsolják a tenyerüket
amikor az erős ütésektől lerepülnek az ujjak…
Tolnai Ottó: Wilhelm-dalok
Olyan, mintha minden a helyére kerülne. Mintha volna benne klorofil. Mint a drótkefe. Szép. Mint a flamingó. Mint az agyagember kezében a rézdrótkefe. Az elefánt, a törött elefánt, az angyal, akinek kalapács van a kezében. Az angyal, akinek nehéz lehet. Mert sosem tudja lerakni a szárnyait. Nehéz. Talán a kalapács is. A dobókocka, ami eldobnak. Bár az emberek nem tudnak játszani. Az Úr sem. Öreg. Nem tudja elvetni a kockát. Olyan, mint egy híd. Amin át kell haladni. Mint a kamrában a tapsolás. Mint a kréta, ami kettétört. Mint táblán a fehér pötty. Mint a kertisöprű mikor elkopik. Mint a váróteremben a székek, amelyek meg vannak számlálva, akárcsak a…
Aztán valahogy elcsendesedik a cuppogás. Legördül a kő. A kő, ami talán sokkal könnyebb, mint az angyalszárnyak. Könnyebb, mint az isten, aki cigarettapapírból van. Mint a dobókocka, amit senki nem tud eldobni.
A követ eldobják, ha nem gördül el magától.
A kő útban van.
Csakmegnetudja! Belehalna. → Belehal.
RO__________________________________________________________________
Skeleton își închite lacrimile și încearcă să-și spună părerea bâlbâind
îmi place când
lumea aplaudă
îmi place când
aplaudă până îi sângerează palmele
până când datorită
îi zboară degetele de pe mâini
Ottó Tolnai: Cântecele lui Wilhelm
Pare ca totul se așează la locul lui. Parcă ar conține clorofil. Ca peria de sârmă. Frumoasă.
Ca un flamingo. Ca peria de cupru în mâna omului de argilă. Elefantul, elefantul spart, îngerul în mână cu un ciocan. Îngerul care o duce greu. Pentru că niciodată nu poate să se elibereze de aripile sale. Greu. Poate așa e și ciocanul. Zarurile aruncate. Deși oamenii nu știu juca. Nici Domnul. E bătrân. E ca un pod. Peste care trebuie să treci. Ca aplauzele într-o cămară. Ca creta ruptă-n două. Ca punctul alb pe tablă. Ca mătura folosită în curte când se tocește. Ca scaunele numerate din sala de așteptate, ca...
Apoi clefăitul încetează cumva. Se prăvălește piatra. Piatra probabil mai ușoară, decât aripile îngerului. Mai ușoară, decât dumnezeul făcut din hârtie de țigară. Ca zarurile ce nu pot fi aruncate de către nimeni.
Piatra se aruncă, dacă nu se prăvălește singură.
Piatra stă în drum.
Doarsănuafle! Ar muri. → A murit.
EN__________________________________________________________________
Skeleton chokes on his tears and mumbles his opinion
I like it when they applaud
when they clap their hands till bleeding
when they clap so hard they clap their fingers off...
Ottó Tolnai: Songs of Wilhelm
It’s like everything’s falling to its place. Like it has chlorophyll. Like the wire brush. Beautiful. Like the flamingo. Like a brazen wire brush in the hand of the man of clay. The elephant, the broken elephant with a hammer in its hand. The angel whom it must be hard. Because he can never put his winds down. Hard. Maybe the hammer, too. The die that was cast. Even though people don’t know how to play. The Lord neither. He’s old. He cannot cast the die. Like a bridge. That has to be passed. Like clapping in the chamber. Like the chalk, broken in two. Like a white spot on the blackboard. Like the garden broom, when it frays. Like chairs in the waiting room, that are counted, just like the...
Then, the squelch quiets down. The stone rolls. The stone that might just be easier than the angel wings. Easier than God, who is made of cigarette paper. Like the die that cannot be cast at all.
The stone is cast, if it won’t roll by its own.
The stone’s in the way.
Hopeitdoesnotfindout. It would kill it. → It kills it.
