Sala Mică Theatre
HU__________________________________________________________________Úgy érzem, nem haladok semerre. Bár próbálnak vigasztalni, hogy az élet egy nagy labirintus, amelyet fel kell fedezni, amelyben el kell veszni, aztán örülni kell a megtalálásnak, a találkozásoknak, engem ez mégsem vigasztal. Úgy érzékelem, ez a sétatéri labirintus inkább egy ketrec. Maga is beláthatja, hogy egy ketrecben csak körbe-körbe lehet haladni.
Nem tudok elbújni sem mások, sem magam elől. Talán meg sem próbálom úgy igazán. Több rizsport használok, hangosabban hallgatom a zenét, többet játszom a ruhám fodraival, de semmi nem segít. Be vagyok zárva. Csak tudnám, hova.
Kérem, Lang úr, ha tud, küldjön néhány vigasztaló sort. Több tucat üres borítékot küldettem magának. Remélem, érti a célzást, ha nem, akkor azt kezd velük, amit akar.
Tudja, mit? Ne írjon.
Szenvedek. És jó ez így. Rúzsos a fogam, hamis a nevetésem. Csődbe mentem.
Úgy érzem, nem haladok semerre. Ugyanazokat a lemezeket hallgatom. Bár próbálnak vigasztalni, hogy az élet egy nagy labirintus, amelyet fel kell fedezni, amelyben el kell veszni, aztán örülni kell a megtalálásnak, a találkozásoknak, engem ez mégsem vigasztal.
Beleszédülök a tükör látványába. Összemosódom vele. És tudja, mi a legszörnyűbb? Már a madárcsicsergést is dobpergésnek hallom. A nappalim olyan, mint egy felgyújtott erdő. Kiszabadulhatnék a börtönömből, de nem teszem. Mindez indokolatlan. Többen figyelnek, egyik lábukról a másikra állnak. Kabátban. Van, aki a rácsnak dől. Nekem meg el kell játszanom, hogy nem veszem észre őket.
Úgy érzem, nem haladok semerre. Ugyanazokat a lemezeket hallgatom. Bár próbálnak vigasztalni, hogy az élet egy nagy labirintus, amelyet fel kell fedezni, amelyben el kell veszni, aztán örülni kell a megtalálásnak, a találkozásoknak, engem ez mégsem vigasztal.
Lang úr, egyetlen dolgot tehet értem: ha meglátogat, maradjon kellő távolságban tőlem, és semmi esetre se kapcsolja fel a villanyt!
Üdvözlettel,
Liz? Henrietta?
RO__________________________________________________________________
Simt de parcă nu m-aş îndrepta în nici o direcţie. Chiar dacă au încercat să mă consoleze zicându-mi că viaţa este un labirint imens, şi trebuie descoperit, în care trebuie să te pierzi, apoi să te bucuri de regăsire, de întâlnire, pe mine toate acestea nu mă consolează. Aşa simt, de parcă acest labirint din parc ar fi mai degrabă o cuşcă. Puteţi să recunoaşteţi chiar şi Dumneavoastră: în cuşcă omul doar în cerc se poate învârti.
Nu pot să mă ascund nici de mine, nici de alţii. Poate nici nu încerc cu adevărat. Folosesc mai mult praf de orez, ascult muzica la volum mai mare, mă joc mai mult cu volanul fustei mele, dar nimic nu este de folos. Sunt închisă. Dacă aş ştii măcar, unde...
Vă rog, domnule Lang, dacă este cu putinţă, trimiteţi-mi câteva cuvinte de consolare. V-am trimis o grămadă de plicuri goale, sper, că înţelegeţi aluzia, dacă nu o faceţi, faceți cu ele ce doriţi.
Ştiți ceva? Mai bine să nu-mi scrieţi nimic!
Sufăr. Şi este bine aşa. Am ruj pe dinţi, şi am un zâmbet fals. Sunt praf.
Simt de parcă nu m-aş îndrepta în nici o direcţie. Ascult aceleaşi CD-uri. Chiar dacă au încercat să mă consoleze zicându-mi că viaţa este un labirint imens, şi trebuie descoperit, în care trebuie să te pierzi, apoi să te bucuri de regăsire, de întâlnire, pe mine toate acestea nu mă consolează.
Ameţesc privind oglinda. Mă contopesc cu ea. Şi ştiţi care este cea mai mare grozăvie? Că şi ciripitul păsărilor mi se pare a de parcă ar fi sunetul tobei. Camera mea de zi seamănă cu o pădure incendiată. Aş putea să evadez din închisoare, dar nu o fac. Ceva de neînţeles. Mă privesc mai mulţi, legănându-se de pe un picior pe altul. Sunt, care se sprijină de gratii. Eu trebuie să mă prefac că nu-i observ.
Simt de parcă nu m-aş îndrepta în nici o direcţie. Chiar dacă au încercat să mă consoleze zicându-mi că viaţa este un labirint imens, şi trebuie descoperit, în care trebuie să te pierzi, apoi să te bucuri de regăsire, de întâlnire, pe mine toate acestea nu mă consolează.
Domnule Lang, un singur lucru puteţi să faceţi pentru mine: dacă mă vizitaţi, păstraţi distanţa, şi în niciun caz nu aprindeţi lumina!
Cu drag,
Liz? Henrieta?
EN__________________________________________________________________
I feel like I’m not getting anywhere. Though people try to comfort me, that life is a great labyrinth, you have to discover it, you have to get lost in it, that you have to be happy to find the way, happy for the encounters, these don’t console me. I sense that this labyrinth-parade is more like a cage. You must admit that one only can go round and round in a cage.
I cannot hide, not from others, not from myself. Perhaps I didn’t even really try to. I put on more powder, I listen to louder music, I play more with my ruffled dress, but nothing helps. I’m locked in. I wish I knew where.
Please, Mr. Lang, send me a few comforting words. I’ve already sent you a dozen empty envelopes, I’m hoping you will catch the hint, if you don’t, and do whatever you want with them.
You know what? Don’t write me.
I’m hurting. And it’s okay. My teeth have lipstick on them, my laughter is a fake. I went smash.
I feel I’m not getting anywhere. I’ve been listening to the same records. Though people try to comfort me, that life is a great labyrinth, you have to discover it, you have to get lost in it, that you have to be happy to find the way, happy for the encounters, these don’t console me.
The mirror gives me vertigo. I blur in it. You know what’s the worst? Even the chirp of birds seem like drumroll to me. My living room is like a burning forest. I could escape from my prison, but I wouldn’t. It is actually unmotivated. Some are watching me, shifting from one foot to another. In coat. Some lean against the bars. I have to pretend not to notice them.
I feel I’m not getting anywhere. I’ve been listening to the same records. Though people try to comfort me, that life is a great labyrinth, you have to discover it, you have to get lost in it, that you have to be happy to find the way, happy for the encounters, these don’t console me.
Dear Mr. Lang, you could do me a favour: if you visit me, keep the safe distance from me, and under no consideration turn on the lights.
Kind regards,
Liz? Henrietta?
emőke
No comments:
Post a Comment