Derűs vasárnap délelőtt | O dimineață voioasă de duminică | A jolly Sunday morning
ⒸBiró István
HU____________________________________________________________________
A vasárnap reggeli közönségtalálkozóra kíváncsi emberek Jaram Lee-t tapssal fogadták, a zsúfolásig megtelt TIFF-teremben mindenkinek felderült az arca, amikor Lee betoppant az ajtón. Én nem vagyok egy könnyen felderülős típus, de akaratlanul is elmosolyodtam, megmagyarázhatatlanul jó a közelében lenni.
A beszélgetés Tompa Gábor rövid felvezetésével indult, felkérte Lee-t, hogy magyarázzon kicsit a phanszori műfajáról, és viccesen megjegyezte, hogy majd Visky András is hozzáfűzheti a gondolatait, hiszen egy egész könyvet elolvasott a phanszoriról.
A phanszori a nemzeti örökség része, egy tradicionális koreai előadó-művészeti műfaj, amelyben az előadó egy történetet mesél el dobkísérettel, beszélve-énekelve, mozgással. Lee elmondta, hogy már négyévesen felkapott énekesként élt, ő volt a „kislány a tévéből”. Ekkor talált rá a phanszorimestere, akivel hosszú évekig dolgozott együtt. A technika elsajátításának első lépése a másolás, a mester hangjának, arcának, mozdulatainak figyelése és utánzása, aztán rengeteg gyakorlás után egyszer csak „megjön a saját hangod is”.
A Sacheon-ga című előadását életének egy olyan szakaszában hozta létre (27 évesen), amikor nem találta a világban a helyét, nem tudta, milyen úton haladjon tovább. Egy olyan darabot keresett, amely kifejezi a pillanatnyi életérzéseit, és rátalált Brecht Szecsuáni jólélek című drámájára. A Brecht-szövegre épülő előadás a phanszori sajátosságait építi magába, de bizonyos elemeit újragondolva használja. Koreában a fiatal generáció nem jár a tradicionális phanszorikra, de az ő előadásait szeretik és keresik. A világ nagyon sok városában fellépett a Sacheon-gával, mindenhol jól fogadták, szerinte azért van ez így, mert az emberi élet, tapasztalatok, örömök és fájdalmak a világ minden részén ugyanolyanok.
Viccesen megjegyezte, hogy két évvel ezelőtt, amikor itt járt, azt hitte, a közönség valamiért haragszik rá, mert csendben ült az előadás ideje alatt. Koreában egy phanszorit tapsolva, dobolva, táncolva néznek végig az emberek. Aztán Dimény Áron magyarázta el neki, hogy az európai közönség ilyen visszafogott, ettől nem kell megijednie. Megjegyezte, hogy nagyon jó lenne, ha a közönség tudna koreaiul, mert a fordítás során több poén elsikkad, nem jön át, és az ő szövege sokkal viccesebb annál, mint amennyi a fordításban látszik.
Jaram Lee szeretne írni egy könyvet (ami a Sztanyiszlavszkij módszertankönyvéhez hasonló), de nem csupán a phanszoriról szólna, hanem a saját történetéről is.
A beszélgetést taps zárja, egyszerűen képtelenség meghálálni neki azt a pozitív energiát és nyugalmat, amit áraszt magából.
RO____________________________________________________________________
Duminică diminieața la întâlnirea cu publicul, cei curioși au așteptat-o cu aplauze pe Jaram Lee, sala TIFF era arhiplină, fețele tuturor s-au înseninat când Lee a intrat pe ușă. Eu nu sunt genul de persoană care se înseninează ușor, dar și neintenționat am zâmbit, era un sentiment inexplicabil de plăcut a fi aproape de ea. Conversația a început cu o scurtă introducere venită din partea lui Gábor Tompa , a rugat-o pe Lee să povestească puțin mai detaliat despre specia phansoriului, și a făcut o observație haioasă: că și András Visky își poate adăuga propriile gânduri, deoarece a citit o carte întreagă despre phansori.
Phansori face parte din patrimoniul național, este o specie tradițional coreană a artei de interpretare, în care interpretul narează o istorie cu acompaniament de tobe, povestind, cântând, dansând. Lee a povestit că doar la patru ani era deja o cântăreață cunoscută, ea era “fetița din televizor”. În această perioadă a cunoscut un maestru phansori cu care a lucrat împreună mulți ani. Primul pas în asimilarea tehnicii este copiatul, atenția la vocea, fața și mișcările maestrului, apoi imitarea acestuia, apoi după numeroasele exerciții “vei avea și tu propria voce.”
Spectacolul Sacheon-ga a fost creat de ea în acea perioadă a vieţii (27 de ani), când nu şi-a găsit locul pe lume, nu a ştiut ce cale să urmeze pe viitor. A căutat o piesă de teatru care ar putea să-i exprime trăirile actuale, astfel a descoperit drama Omul cel bun din Sâciuan de Brecht. Spectacolul bazat pe textul lui Brecht cuprinde trăsăturile specifice ale phansoriului, dar unele elemente phansori apar regândite. În Coreea generaţia tânără nu vizitează spectacolele tradiţionale de phansori, însă spectacolele sale sunt preferate şi căutate. În foarte multe oraşe a lumii a apărut pe scenă cu Sacheon-ga, peste tot au fost primiţi călduros, ea crede că acest fapt se explică astfel: viaţa umană, experienţele, bucuriile şi tristeţile sunt la fel peste tot în lume.
A menţinut glumeţ că acum doi ani când a fost aici în vizită, a crezut că publicul este supărat pe ea, deoarece s-a păstrat liniştea pe toată durata spectacolului. În Coreea oamenii urmăresc un phansori aplaudând, bătând din tobe, şi dansând. La final Áron Dimény i-a explicat, că publicul European este mai rezervat, nu trebuie să-i fie teamă de asta. A menţionat că ar fi foarte bine, dacă peblicul ar cunoaşte limba coreeană, deoarece prin traducere se pierd numeroase poante, textul original este mult mai amuzant, decât traducerea.
Jaram Lee ar dori să scrie o carte (asemănătoare cu cartea de metodologie al lui Stanyiszlavskij), dar nu ar fi o carte doar despre phansori, ci şi despre propria istorie de viaţă.
Conversaţia s-a încheiat cu aplauze, efectiv este imposibil de mulţumit acea linişte şi energie pozitivă pe care o emană.
EN____________________________________________________________________
Phansori face parte din patrimoniul național, este o specie tradițional coreană a artei de interpretare, în care interpretul narează o istorie cu acompaniament de tobe, povestind, cântând, dansând. Lee a povestit că doar la patru ani era deja o cântăreață cunoscută, ea era “fetița din televizor”. În această perioadă a cunoscut un maestru phansori cu care a lucrat împreună mulți ani. Primul pas în asimilarea tehnicii este copiatul, atenția la vocea, fața și mișcările maestrului, apoi imitarea acestuia, apoi după numeroasele exerciții “vei avea și tu propria voce.”
Spectacolul Sacheon-ga a fost creat de ea în acea perioadă a vieţii (27 de ani), când nu şi-a găsit locul pe lume, nu a ştiut ce cale să urmeze pe viitor. A căutat o piesă de teatru care ar putea să-i exprime trăirile actuale, astfel a descoperit drama Omul cel bun din Sâciuan de Brecht. Spectacolul bazat pe textul lui Brecht cuprinde trăsăturile specifice ale phansoriului, dar unele elemente phansori apar regândite. În Coreea generaţia tânără nu vizitează spectacolele tradiţionale de phansori, însă spectacolele sale sunt preferate şi căutate. În foarte multe oraşe a lumii a apărut pe scenă cu Sacheon-ga, peste tot au fost primiţi călduros, ea crede că acest fapt se explică astfel: viaţa umană, experienţele, bucuriile şi tristeţile sunt la fel peste tot în lume.
A menţinut glumeţ că acum doi ani când a fost aici în vizită, a crezut că publicul este supărat pe ea, deoarece s-a păstrat liniştea pe toată durata spectacolului. În Coreea oamenii urmăresc un phansori aplaudând, bătând din tobe, şi dansând. La final Áron Dimény i-a explicat, că publicul European este mai rezervat, nu trebuie să-i fie teamă de asta. A menţionat că ar fi foarte bine, dacă peblicul ar cunoaşte limba coreeană, deoarece prin traducere se pierd numeroase poante, textul original este mult mai amuzant, decât traducerea.
Jaram Lee ar dori să scrie o carte (asemănătoare cu cartea de metodologie al lui Stanyiszlavskij), dar nu ar fi o carte doar despre phansori, ci şi despre propria istorie de viaţă.
Conversaţia s-a încheiat cu aplauze, efectiv este imposibil de mulţumit acea linişte şi energie pozitivă pe care o emană.
EN____________________________________________________________________
People curious about the discussion welcomed Jaram Lee with applause, the jammed TIFF-room has lit up as Lee came through the door. I’m not the jolly type, but a smile crawled involuntarily on my face, her presence is inexplicably pleasant.
The discussion started with Gábor Tompa’s short introduction, he asked Lee to tell us more about the Pansori genre, and he jokingly added that András Visky can also contribute with his thoughts, since he had read an entire book about Pansori.
Pansori is part of the cultural heritage; it is a genre of traditional Korean performing art, in which the performer narrates a story accompanied by drums, singing-dancing, motion. Lee told us that she already had been a known singer at the age of four; she used to be „the girl from the TV”. That was when her Pansori master had found her, they have worked together for years. The first step in achieving the technique is copying, observing and imitating the master’s voice, mimicry, motions, and then, after ages of work, „your own voice suddenly comes to be”.
She created Sacheon-ga in a period of her life (at the age of 27) when she had felt lost in the world, she hadn’t known in which direction to move on. She was searching for a play that would express her feelings, and then she found Brecht’s The Good Person of Szechwan. The performance based on Brecht’s play incorporates the particularities of the Pansori, but some elements have been rethought. The young generation of Korea doesn’t attend Pansori anymore, but still, her performances are welcome and looked for. She has performed Sacheon-ga in many cities of the world, she was welcome everywhere, she thought it was so because human life, experiences, joys and sorrows are the same everywhere in the world.
She jokingly added that when performing here two years ago she had thought that the audience is mad at her for something, that was why they stood in silence. In Korea, Pansori is attended with clapping, beating the drums, dancing. Then, Áron Dimény had explained to her that European audience is moderate like that, she didn’t have to worry about it. She noted that it wold have been better if the audience knew Korean, since many jokes were lost in translation, her texts were much funnier than the translation showed.
Jaram Lee intends to write a book (like Stanislavski’s methodology), but not just about Pansori, but her own story too.
The discussion is ended with cheering. It is absolutely impossible to thank her for all the positive energy, the calm that she radiates.
emőke
Top 10 à la Skeleton
T0P 10
előadás | spectacole | perfomances
A bíró | Judecătorul | The judge: Skeleton
előadás | spectacole | perfomances
A bíró | Judecătorul | The judge: Skeleton
1.
Parallel (9,29)
2.
A nép ellensége | Un dușman al poporului | An enemy of the people (8,86)
3.
Rózsák | Trandafiri | Roses (8,38)
Caesarean Section. Essays on suicide (8,38)
4.
Sacheon-ga (8,00)
Lamb (8,00)
5.
Ivanovék karácsonya | Brad de Crăciun la familia Ivanov | Christmas at the Ivanovs’ (7,63)
6.
Egy őrült naplója | Însemnările unui nebun | Diary of a madman (7,57)
Übü király | Ubu Rege | Ubu Roi (7,57)
7.
Wilhelm-dalok | Cântecele lui Wilhelm | Songs of Wilhelm (7,43)
8.
Viktor, avagy a gyermekuralom | Victor sau copiii la putere | Victor, or power to the children (7,17)
9.
Paper music (7,13)
Paysage inconnu (7,13)
10.
Odüsszeusz szemeteslapáton | Odiseu pe făraş | Odyssey on a dust-pan (7)
Dr. Bryan Fractalicious
HU____________________________________________________________________
„Bryan Reynoldsot Bryan Reynolds szerepében, Jessica Emmanuelt pedig Jessica Emmanuel szerepében láthattuk a tegnapi előadásban.” Visky felvilágosítja a közönséget: ha véletlenül azt hitték volna, hogy az előadás eleje, mikor Buzási András bemutatja Bryan Reynoldsot, az volt az egyetlen valóságos pillanat az előadásban, csalódniuk kell. Ugyanis – az sem volt az. Fractal – egy forma, alakzat végtelen sokszorozódása (pl. Fibonacci-számok, Esterházy szövegalkotási technikája). Innen ered a cím – Fractalicious! –, de igazából ez egy nem létező szó. Talán a jelentéstelenség jelképe? A folyton megjelenő és eltűnő jelentésé?
Jessica a beszélőnek megduplázódása. A személyiségek egymásra csúsznak. A nő tánca rögzített koreográfia, az előadásmódja azonban, akárcsak Bryan szövegénél, változhat.
Az alkotóknak nincs ideális közönségük. Az a fő, hogy nyitottak legyenek. Bár teljes egészében lehetetlen végigkövetni és befogadni az előadást, a nézőnek ez kell, hogy legyen a szándéka. A jó humor sem árt. A közönségnek válogatnia kell, hogy mikor mit követ, hiszen egyszerre ömlik rá a szöveg, egyszerre látja a táncot, a gyors projekciót és két DJ élőben keveri a zenét, valamint két énekes is besegít. Egyszerre többfele „tolják” a nézőt.
Ez a pasas valami eszméletlen. Feláll, és kb. ott folytatja, ahol a tegnap este abbahagyta. És én megint piszkosul figyelek, de sajnos nagyjából ugyanannyit csípek el, mint előző nap: interakció, testbeszéd, pozitív megkülönböztetés, szubjektivitás, szubjektív tér, hely és idő, idő és tér tudata, egymásra csúszások, szubjektív tér kitágítása, tapasztalatok, tudatállapot, útkereszteződés, összpontosított tudatosság, széttörik és összeáll újra, meglepetés… Mikor már teljesen feladtam (és látványosan nem egyedül voltam ezzel így a teremben), Bryan felajánlja, hogy elküldi a szöveget és egyéb kapcsolódó anyagokat annak, aki ígényli. Szorgosan felvéstük az e-mail címeinket egy listára.
RO____________________________________________________________________
(under construction)
EN____________________________________________________________________
(under construction)
EN____________________________________________________________________
„We have seen Bryan Reynolds as Bryan Reynolds, Jessica Emmanuel as Jessica Emmanuel in yesterday’s performance.” As Visky clarified for the audience: have they thought that the beginning of the performance, when András Búzási introduced Bryan Reynolds was the single real moment of the performance, they were wrong: it wasn’t real either.
Fractal – the endless multiplication of a shape, a formation (e. g. the Fibonacci sequence, Esterházy’s prose technique). Hence the title – Fractalicious! – though the word is non-existent. Could it be the symbol of meaninglessness? The symbol of the meaning, always appearing and disappearing?
Jessica doubles the narrator, the personalities intertwine. The woman’s dance is choreographed, fixed, its performance, however, may change, just like Bryan’s words.
The creators do not have an ideal audience. They must be open though. And even if it is impossible for the audience to follow and receive the entire performance, they have to intend to. A good sense of humour might not hurt either. The viewer must make the choice what to follow at a given moment, because they are simultaneously flooded by the text, the sight of the dance, the fast-paced projection, the 2 DJ’s mixing live, and the 2 performing singers. The viewer is „pushed” into many directions.
This guy is incredible. He stands up and picks up where he left off yesterday evening. And even though I pay sharp attention, I still cannot grasp any more than yesterday: interaction, body language, positive discrimination, subjectivity, subjective space, place and time / time and place awareness, intertwining, expansion of subjective space, experience, consciousness, intersections, focused awareness, composing and breaking apart again, surprise ... and when I completely gave up (obviously, I wasn’t the only one in the room), Bryan offered to send the text and the related materials to everybody who was interested. We urgently put our e-mail addresses on a list.
I can hardly wait for that letter...
demkata
© Biró István
Drawings on suicide
A Caesarean section. Essays on suicide című előadás nyomán
bazat pe spectacolul Caesarean section. Essays on suicide
based on Caesarean section. Essays on suicide performance
Parallel
GroundFloor Group
HU__________________________________________________________________Fiúk és lányok, lány-fiúk, fiú-lányok, kedves mindenki, én nem vagyok paralel a Paralellel. A fesztivál témája is a test történetei, nem?
Láttam egyszer egy animációt, ami arról beszélt, hogy az anya teste antitesteket termel a magzat ellen azért, hogy a fiút lánnyá változtassa. És ha az antitest nem képes teljesen megváltoztatni a magzat kémiai összetételét, akkor egy olyan fiú fog születni, aki egyszerre lány is. Vagyis valószínű, hogy a fiú inkább érzi majd magát lánynak, mint fiúnak. Bunkó előítéletekkel élve: gay lesz. Nem tudom, mi a helyzet a fiúkkal ezekben a – bunkó előítéletekkel élve – gay kapcsolatokban. Sem azt, hogy hogyan működik ez a dolog azoknál a lányoknál, akik egymással kavarnak. Nem tudom, hogy van ez tudományos szempontból, de morális szempontból bunkóságnak tűnik a homoszexuális párokat abnormálisnak titulálni. A-B-N-O-R-M-Á-L-I-S-N-A-K!
Volt egy jó szöveg az előadásban – valójában több is volt, de ez különösen tetszett: mi a jobb, ha négernek születsz, vagy ha homoszexuálisnak? Négernek. Mert akkor legalább nem kell bevallanod a szüleidnek. Vagyis a probléma nem velük, hanem a társadalmi elfogadással van. Nem tudom, hogy az előadásban szereplő lányok leszbikusak vagy sem. Ha igen, az előadás még különlegesebb, akkor egy őszinte kiáltás is, azoknak a kiáltása, akik játsszák az előadást. Akkor a lányok nemcsak egy szerepet játszanak, hanem a saját problémáikat mutatják fel, amelyek egyben a társadalom problémái is.
Ugorjunk inkább a közepébe: az elején két kétségbeesett lányt látunk, akik aerobikoznak, valószínűleg azért, hogy vonzóbbak legyenek a férfiak szemében. Majd férfiakként látjuk őket, akik edzőterembe járnak, valószínűleg azért, hogy vonzóbbak legyenek a nők számára. Meztelen felsőtestre vetkőznek, hogy leromboljanak bennünk minden képzelgést arról, hogyan nézhetnek ki meztelenül. Aztán beleugranak a szövegbe. Egy releváns, poénokkal és egy vacak ukulelével kísért dalokkal teletűzdelt szövegbe. Szórakoztató ez a rész, a közönség is kidőlt a nevetéstől. Majd leoltják a villanyt és közös sötétségben maradunk. Senki nem tapsol. Tíz másodpercig – valójában egy percnek tűnt – csendben ültünk. Aztán felkapcsolják a villanyt, mindenki vadul tapsolni kezd, állva. Még egy könny is kiszökött a szememből. Ami talán annyit jelent, hogy ez nem csak egy személyes neurózis, hogy olyan problémákat vetettek fel, amelyek érvényesek a legtöbb néző számára.
Mi atyánk, aki a mennyekben, és mi atyánk, aki a földön vagy, miért nem tudod elfogadni, hogy a gyereked meghozta a saját döntését az életben? Hagyd, hogy szeresse, amit akar: saját testét, saját nemét, saját életét.
Băieți și fete, băieți-fete și fete-băieți, toată lumea, mie nu mi-i în paralel de Paralel. Mărturiile corpului, tema festivalului pe sfârșite, nu?
Am văzut o animație în care se zice că corpul mamei produce anticorpi împotriva fătului ca să-l transforme din băiat în fată. Dacă nu reușește să modifice până la capăt componența chimică a fătului, atunci se va naște un băiat care era foarte aproape de a fi fată. Adică, băiatul se poate simți mai degrabă fată decăt băiat sau, vorba prejudecății tâmpite, un poponar. Nu știu care e șmenu’ cu băieții care sunt, vorba prejudecății tâmpite, fată în cuplurile gay, nici a fetelor care se combină între ele. Nu știu care e șmenu’ din punct de vedere științific, dar din punct de vedere moral mi se pare o mai mare tâmpenie de a considera cuplurile homosexuale anormale. Niște A-N-O-R-M-A-L-E!
Era o dumă mișto în spectacol, erau mai multe, dar asta în special: ce e mai bine, se te naști negru sau homosexual? Negru, pentru că, cel puțin, nu trebuie să le zici părinților. Adică, problema nu este în ei, ci în accepțiunea lor socială. Nu știu dacă fetele, care au jucat în spectacol, sunt lesbiene sau nu. Și dacă da, atunci spectacolul ăsta devine unul cu totul special. Asta înseamnă că spectacolul este un strigăt de sinceritate a celor care joacă în el. Fetele nu doar joacă niște roluri, ci își exprimă propriile probleme, care sunt și problemele societății în general.
Acuma, de-ale carnavalului. La început sunt niște fete disperate care fac aerobică, probabil ca să arate mai atractive pentru masculi. După care sunt masculi care umblă la sală, probabil ca să arate mai atractivi pentru femele. Se și dezbraca la bustul gol, ca să-ți distrugă orice imaginație de cum arata ele goale. După care se arunca cu text. Un text foarte pertinent, plin de bancuri și cântece la o futută de ukulele. O parte foarte amuzantă, sala râdea în hohote. La sfîrșit se sting luminile și rămânem cu toții într-un întuneric comun. Nimeni nu apluadă, toți stau în tăcere vre-o 10 secunde, care părea cel puțin un minut. Se aprind luminele, lumea începe să apluade ca nebuna, ne ridicăm și în picioare, eu am scos și o lacrimă. Deci, nu este doar exprimarea unei nevroze personale, ci aducerea în discuție a unor probleme valabile pentru majoritatea spectatorilor.
Tatăl nostru car ești în ceruri și tatăl nostru care ești pe pamânturi, de ce nu puteți accepta că copilul vostru a făcut o alegere în viața lui? Lăsați-l să iubească ce vrea el: propriul corp, propriul sex, propria viață.
EN__________________________________________________________________
Boys and girls, girly boys, boyish girls, everybody, I’m not in parallel with the Parallel. The stories of the body is this festival’s theme, innit?
I’ve seen an animation that said that the mother’s body produces antibodies for the foetus to turn into a girl from a boy. If the changing process isn’t complete in switching the chemical components, she births a boy that is close to being a girl. So the boy will feel more of a girl than a boy, or, as this idiotic stereotype says, a fag. I have no idea what’s with the boys that are (stereotypes again) the girls in a gay couple, neither with the girls who get together with each other. I don’t know what the deal is scientifically, but from the moral point of view, it seems a huge idiocy to me considering homosexual couples abnormal. Some A-B-N-O-R-M-A-L-S!
There were some cool gags in the show, but this one I liked the most: what’s better, to be born black or gay? Black, because then at least you don’t have to tell your parents. So the problem isn’t here, the problem is social acceptance. I don’t know whether the girls that performed were lesbians or not. If they were, the performance just became even more special. This would mean that the show was also an honest outburst of the people in it. The girls didn’t just play a role, but they also expressed their own problems that are society’s problems too.
Now let’s cut to the chase. At the beginning, they were just some desperate girls doing aerobics, probably to seem more attractive to males. Then, there are males walking around in the room, probably to seem more attractive to females. They bare their upper body, to destroy every fantasy about how they might look like bare-chested. Then, they throw texts around. Snappy text, humorous, accompanied by a frickin’ ukulele. A funny part, the audience is ROFLing. At the end, lights are turned off; there we are, in a common darkness. Nobody applauds; everyone’s just sitting in the darkness for at least 10 seconds which seems like at least a minute. Lights are turned back on, people start cheering like crazy, we ovate standing, I even shed a tear. So, this isn’t just the expression a personal lunacy, but also bringing to the light of discussion a problem that is valid for most of the performances.
Our Father who art in heaven, our father who art down here, why cannot you accept that your children have made the choice of their lives? Let them love who/whatever they want: their own body, their own sex. Their own life.
demkata (graphic), radu (text)
Színháztudomány vagy tudományszínház | Ştiințele teatrale sau teatru științific | Theatre-science or scientific theatre
Transversal Theater Company
HU____________________________________________________________________azoknak, akik azt tanácsolták, hogy ne menjek be az előadásra
Mindig sokkal nehezebb megindokolni, hogy miért tetszett egy előadás. Ezért én sem fogom. Ehelyett, íme, 10 tanács tőlem a jövendőbeli nézőknek:
1. Az előadás kulcsát, a benne elhangzó temérdek mennyiségű tudományos szöveg ellenére próbáljuk meg nem csak a racionalitás eszközeivel keresni.
2. Az előadás befogadását próbáljuk meg kevésbé függővé tenni a szövegek értelmétől, még akkor is, ha pár évezredes rutinunkat kell emiatt feladnunk.
3. Pontosabban a szöveget ne helyezzük feltétlenül a videoprojekciók, a zene, a tánc vagy a szereplők attitűdjei elé. Csak mellé. Hagyjuk bátran, hogy néha egyik vagy másik vezessen. (megj.: a videoprojekció nem azért van, mert kopott a hátsó fal; a zene nem azért van, hogy aláfesse a színészt; a táncos lány nem azért táncol, hogy a szöveg alatt legyen látvány is).
4. Az említett elemek között keressük a kötéseket, de véletlenül se próbáljunk meg egy egységes rendszert felépíteni.
5. Ha ez utóbbira mégsem vagyunk képesek, akkor fogadjuk el a rendszerünk hiányosságait. Képzeljük el, hogy a laskaszűrő sem egységes, tiszta luk az egész, s mégis milyen fontos része az életünknek.
6. Figyeljünk magunkra. Ez nagyon fontos. Nagyon, nagyon fontos. Figyeljünk arra, ahogyan az agyunk multi-tasking módba kapcsol, ahogyan több fronton harcol az információért. Figyeljük meg, hogyan figyelünk.
7. Hagyjuk magunkat meglepni. Hagyjuk magunkat megcsiklandozni. Hagyjuk magunkat, de ne hagyjuk magunkat.
8. Csak azért, mert holland előadás, ne gondoljuk, hogy ezek tuti, be vannak tépve.
9. Amikor bemegyünk az előadásra, olyannak kell lennünk, mint egy fehér lap. Mint egy habtiszta, szűz-fehér lap egy nyitott könyvben.
10. Várjuk ki a végét!
RO__________________________________________________________________
pentru cei care m-au sfătuit să nu mă duc la spectacole
Mereu este mult mai greu să motivăm de ce ne-a plăcut un spectacol. Din acest motiv nici eu nu o voi face . În loc de motivare, iată 10 sfaturi de la mine pentru viitorii spectatori :
1. Să nu încercăm să căutăm cheia spectacolului pe baza rațiunii, nici în ciuda cantității imense de texte științifice.
2. Să încercăm să nu subordonăm interiorizarea spectacolului înțelesului textelor, nici dacă trebuie să ne îndepărtăm de o rutină de mii de ani.
3. Mai exact, să nu punem textul neapărat în prim-plan, în fața proiecțiilor video, a muzicii, a dansului, a atitudinii personajelor. Doar lângă acestea. Să ne lăsăm călăuziți fără teamă de unul dintre acestea (notă: proiecțiile video nu au rolul de a acoperi peretele uzat din spate, muzica nu are rolul să folosească drept fundal sonor pentru actor, dansatoarea nu de aceea dansează, ca să existe pe parcursul spectacolului și o priveliște).
4. Să căutăm legăturile între elementele sus-menționate, dar să nu încercăm să construim o entitate întreagă și completă.
5. Dacă nu suntem capabili de acesta din urmă, să acceptăm deficiențele sistemului nostru. Să ne imaginăm, că nici strecurătoarea nu este unitară, este plină de găuri, și totuși ce rol important are în viețile noastre.
6. Să fim atenți la noi înșine. Este foarte important. Foarte-foarte important. Să fim atenți la cum ne intră mintea în mod multi-tasking, când luptă simultan pe mai multe fronturi pentru a obține informații. Să fim atenți la cum suntem atenți.
7. Să ne lăsăm surprinși. Să ne lăsăm gâdilați. Să ne lăsăm, dar totuși, să nu ne lăsăm.
8. Doar pentru că este un spectacol olandez, să nu credem, că toți sunt drogați.
9. Când intrăm în sala de spectacole rebuie să fim imaculați, ca o foaie albă. Ca o foaie fără nicio pată, ca o foaie albă dintr-o carte.
10. Să așteptăm finalul!
to those who have advised me not to watch this performance
It is always harder telling why I liked a performance. So I won’t. Instead, here are ten advices from me, to the future viewers:
1. The key to this performance, in spite of the flood of scientific passages, shouldn’t be sought with the devices of rationality.
2. We should try to make the interpretation of the performance more independent from the meaning of the texts, even if by doing so we would give up several millennia of our routine.
3. More accurately, we should not place the text by any means in front of the video projections, the music, the dance or the attitude of the characters. Just beside them. Let’s just let ourselves be led by one or another. (Note: the video projection isn’t there just to cover up the weather-beaten back wall. The music isn’t just to accompany the actor. The dancer girls don’t just dance to ensure a sight besides the text.)
4. We should seek for the links between these elements, but we shouldn’t try to make a consistent system out of them, not at all.
5. If we are unable to do the former, that we should accept the lacks of our system. Just imagine that the strainer isn’t consistent either, it is full of holes, but it is a necessary part of our lives.
6. We should keep a close watch on ourselves. This is very important. Very, very important. Let’s pay attention to our brain when it switches to multi-tasking mode, as it fights on many fields for information. Let’s pay attention to us paying attention.
7. We should just let ourselves be surprised. Tickled. We should just let ourselves, but we shouldn’t let ourselves go.
8. Just because it’s a Dutch performance, we shouldn’t suppose they are high as a kite all along.
9. When we enter, we should be tabula rasa. Like a clean virgin-white page in an open book.
10. Just wait and see!
cszs
FRACTAL
A Fractalicious! című előadás nyomán
bazat pe spectacolul Fractalicious!
based on Fractalicious! performance
Victor
A Viktor, avagy a gyermekuralom című előadás nyomán
bazat pe spectacolul Victor sau copiii la putere
based on Victor, or power to the children performance
Subscribe to:
Posts (Atom)