Az őrült naplója című előadás nyomán
bazat pe spectacolul Însemnările unui nebun
based on The Diary of a Madman performance
Showing posts with label THE DIARY OF A MADMAN. Show all posts
Showing posts with label THE DIARY OF A MADMAN. Show all posts
3rd of October
Az őrült naplója című előadás nyomán
bazat pe spectacolul Însemnările unui nebun
based on The Diary of a Madman performance
Egy új lakó és egy őrült | Un nou locatar și un nebun | A new tenant and a madman
HU__________________________________________________________________
Szeretem Visky András humorát. Az általa vezetett szakmai beszélgetések mindig mosolygósan indulnak. Pozitív energiával tölt fel, hogy „kedves barátaim”-nak szólítja a megjelenteket. Így, egy-egy szakmai erejéig a kedves barátja lehetek (ráadásul három nyelven).
Ma románul voltam kedves barát, aki két nyelven jegyzetelt.
Valahogy így:
— az alkotócsapat bemutatása után: „ma mind fogunk beszélni” (Visky)
— Marina Constantinescu felvázolta, hogy a Nottara Színház sokféle előadást csinál, és a most látott Ionesco-darabot Tompa lényegében ragadta meg, hitelesen közvetítette Ionesco szavait és világát
— Constantinescu: „este o trupă extrem de matură”
— ebben az előadásban a scenografia egy loc pasiv, amelyet a színészek töltenek be a gegekkel, mimikával, az aluzii-kal (később a sok-sok tárggyal)
— „ritmul determinat de Ionesco”
— Ionesco abszurdját sajátosan ragadta meg Tompa
— (lábjegyzet magamnak: az abszurdban minden abszurd… az is, ha beszélünk róla)
— spaţiu este iraţional şi ilogic, de mégis van logika benne: a fények, a találkozások, a mozgások, a szöveg
— mindegyik tárgy él és újra átél, átérez (retrăieşte) egy történetet
— Tompa az abszurddal való viszonyáról beszél, és az eddigi rendezéseiről (már ami az abszurd darabokat illeti), kiemeli Ionesco világát, ahol a halál, a halállal való szembenézés, az élet és halál közötti állapot, az elmúlás egyedi módon jelenik meg. A saját életét is párhuzamba vonja a darabbal, hiszen ő is évek óta költözködik egyik kontinensről a másikra, és a kedves tárgyait mindig hurcolja magával. Nyilván nem tud mindent magával vinni, így a számára fontos embereket sem, az előadásban a három hintaló a három gyerekét jelképezi, Don Quijote pedig – aki az egyik képen tűnik fel – a szélmalmokkal való harcot szimbolizálja.
— (lábjegyzet 2.: ha belegondolunk, végiggyűjtögetjük az életünk, halmozunk, de minek?)
— Az új lakó egy jól koreografált előadás kevés szöveggel, de a zene és a mozgás hmmm!
— „a bukarestiek a legjobb Ionesco-értelmezők”
— Ada Navrot: érdekes ezt a jelzőt hallani, mert a bukaresti közönség úgy reagál az előadásra, hogy „Szép, szép, de nem értjük.”
— (lábjegyzet 3.: a színészek megköszönték, hogy Tompával dolgozhattak. Tényleg mindenki szóhoz jutott.)
A hosszúra nyúlt beszélgetés után Visky kihirdetett 3 perc 42 másodperc cigiszünetet, amiből végül legalább 15 perc lett. Ezalatt megtudtam, hogy nincs könnyű dolguk a szinkrontolmácsoknak, és egyáltalán nem örülnek annak, ha a közelükben – miközben épp dolgoznak – félhangosan beszélgetnek, vagy magas sarkúval végigtrappolnak a termen.
Az őrült naplójáról való beszélgetést szintén Visky vezényelte, de nagy szomorúságomra a Propiscsint alakító Marius Manole nem tudott jelen lenni, így egyedül Alexander Bălănescunak (aki az előadás „összes többi szereplőjét” játszta) kellett válaszolnia a feltett kérdésekre.
Jegyzetek a beszélgetésről:
— „egy jó zenésznek egyben jó színésznek is kell lennie” (Bălănescu)
— az utóbbi időben egyre inkább érdekli a zene és a szöveg viszonya, ez az előadás azért érdekes számára, mert lehetőséget ad az improvizációra, abszolút kreatívnak és ébernek kell lenni, és mosolyogva megjegyzi, hogy ezt már évtizedek óta estéről estére gyakorolja
— Gogol megmaradt modernnek és kortársnak, egész egyszerűen extraordinar, hiszen egy olyan társadalmi állapotról beszél, ami ma is ugyanúgy érvényes, mint az ő korában: a rang és pénz problémájáról, arról, hogyan határozza meg a pénz az embert
— expresszív, emberi hangon szólal meg Gogol műve, ezt igyekeztek megőrizni
— Visky: „ki volt a zenész az előadásban?” Bălănescu: „többek között két kutyát is játsztam, egy franciát és egy angolt”
— „Gogol szövegének az a titka, hogy precíz, és bár sok az irónia, humor és szarkazmus benne, mégis lírai” (Bălănescu)
— ez egy összetett előadás, amely folyton változik, közel két éve játsszák, és úgy érzik, mindegyik jobban sikerül az előzőnél. Sokat dolgoztak azon, hogy megtalálják azt a ritmust, amellyel a szöveg és zene viszonya jól összehangolható
— Bălănescu úgy fogalmazott, hogy „csúnya zenét” (muzică urâtă) komponált az előadáshoz, ezzel akarta kifejezni felháborodását a társadalmi igazságtalanságokkal szemben
(lábjegyzet 4.: nagyon-nagyon sajnálom, hogy Marius Manole nem tudott részt venni. Gratulálni akartam neki!)
RO__________________________________________________________________
Îmi place umorul lui András Visky. Discuțiile profesionale moderate de el încep mereu hazliu. Emană o energie pozitivă numind pe cei prezenți “dragi prieteni”. Astfel pe parcursul unei discuţii profesionale pot să-i fiu un prieten drag (chiar și în trei limbi).
Astăzi i-am fost un prieten drag, în română, făcând notițe în două limbi.
Cam așa:
— după prezentarea echipei de creație: “astăzi cu toții vom vorbi” (Visky)
— Marina Constantinescu a schițat că teatrul Nottara face multe spectacole, și că în fond Tompa a prins esența piesei Ionesco, adineaori văzută, transmite verosimil cuvintele și lumea lui Ionesco
— Constantinescu: „este un ansamblu teatral extrem de matur”
— în acest spectacol scena este un loc pasiv, umplut de actori prin gesturi, mimică, prin aluzii (apoi cu multe-multe obiecte)
— „ritmul determinat de Ionesco”
— Tompa capturează în mod specific absurdul lui Ionesco
— (notă de subsol pentru mine însumi: în absurd totul e absurd… și faptul că vorbim despre el)
— spaţiu este iraţional şi ilogic, dar totuși are o logică: luminile, întâlnirile, mișcările, textul
— fiecare obiect trăiește și retrăiește o întâmplare
— Tompa vorbește despre relația lui cu absurdul, și despre regizările lui de până acum (în ceea ce privește piesele absurde), pune în evidență lumea lui Ionesco, unde moartea, înfruntarea morții, starea dintre viață și moarte, trecerea apare în mod unic. Face o paralelă între piesa de teatru și propria lui viață, deoarece de ani întregi și el se mută de pe un continent pe altul, și își cară cu el obiectele preferate. Desigur, nu poate să-și ia pe drum tot ce are, astfel nici pe persoanele importante, în spectacol cei trei căluți de joacă reprezintă cei trei copii ai lui, iar Don Quijote – care apare pe o singură imagine - reprezintă lupta cu morile de vânt.
— (notă de subsol 2 : dacă reflectăm puțin : pe parcursul întregii vieți adunăm câte ceva, le acumulăm, dar pentru ce ?)
— Noul locatar este un spectacol cu o coreografie bună și cu text puțin, dar muzica și dansul mmmm!
— “bucureștenii sunt cei mai buni analiști de Ionesco”
— Ada Navrot: este interesant să auzi acest atribut, deoarece publicul bucureștean reacționează în următorul fel la spectacolele Ionesco: “Frumos, frumos, dar nu înțelegem. ”
— (notă de subsol 3 : actorii au mulțumit că au putut lucra împreună cu Tompa. Chiar toți au primit cuvântul.)
După discuția de lungă durată, Visky a anunțat o pauză de țigară de 3 minute și 42 de secunde, din care la final s-a ajuns la cel puțin 15 minute. În pauză am aflat, că celor care traduc în sincron nu le este ușor și nu se bucură deloc, dacă în jurul lor, în timp ce ei lucrează, se vorbește cu voce tare sau se trece prin sală cu tocuri.
Discuția despre Însemnările unui nebun a fost moderată tot de Visky, dar spre marea mea tristețe, Marius Manole (a jucat rolul lui Propiscin) nu a putut fi prezent, astfel Alexander Bălănescu (cel care a jucat toate celelalte roluri) a răspuns la toate întrebările.
Notițe despre această discuție :
— “un muzician bun trebuie să fie în acelaș timp și un actor bun” (Bălănescu)
— în ultima vreme este din ce în ce mai preocupat de relația dintre muzică și text, acest spectacol este important pentru el, pentru că are oportunitatea să improvizeze, trebuie să fie absolut creativ și lucid, menționează cu zâmbetul pe buze, că asta exersează de zeci de zile în fiecare seară
— Gogol a rămas modern și contemporan, pur și simplu este extraordinar, deoarece vorbește de o stare socială, care și în zilele noastre este la fel de actuală, ca pe vremea lui: despre rang și problemă, despre cum definește omul
— opera lui Gogol răsună expresiv, pe voce umană, pe parcursul spectacolului au încercat să păstreze această voce
— Visky: ”cine a fost muzicianul pe parcursul spectacolului?” Bălănescu: “printre altele, am jucat și doi căței: unul francez și unul englez”
— “secretul textului lui Gogol este că precizia, și chiar dacă este plin de ironie, umor și sarcasm, totuși este liric” (Bălănescu)
— acesta este un spectacol complex, care se modifică mereu, se joacă de aproape doi ani, și așa simt, că de fiecare dată a ieșit mai bine decât înainte. Lucrează mult ca să găsească acel ritm, prin care muzica și textul poat fi bine îmbinate
— Bălănescu afirmă că a compus pentru spectacol “o muzică urâtă”, astfel vrând să-și manifeste indignarea față de nedreptățile sociale
(notă de subsol 4: îmi pare foarte-foarte rău, că Marius Manole nu a putut fi prezent. Am vrut să-l felicit!)
EN__________________________________________________________________
I like András Visky’s sense of humour. All the professional discussions lead by him start on a positive note, because it emanates positive energy how he addresses the audience with a courteous „my dear friends”.
I’ve been a dear friend in Romanian today, taking notes in two languages.
Something like this:
— After the introduction of the creative team: „we are all going to speak today.” (Visky)
— Marina Constantinescu briefly spoke about how the Nottara Theatre has performed various plays, and that Tompa has really put a finger on the Ionesco-play we have formerly seen, he mediated Exactly Ionesco’s words and world.
— Constantinescu: „este o trupă extrem de matură”
— In this performăns, the scenografie is a loc pasiv, filled in by thy actors with gags, mimicry and aluzii (later on, with a lot of objects)
— „ritmul determinat de Ionesco”
— Ionesco’s absurd was uniquely interpreted by Tompa.
— (footnote to self: in case of the absurd, everything is absurd... even talking about it)
— spaţiu este iraţional şi ilogică, but still, there is logic in it: the lights, the encounters, the movements, the text
— every object lives, relives, feels, experiences (retrăieşte) a story
— Tompa speaks about his relationship to absurd, his former directing jobs (in the field of the absurd), and he highlights Ionesco’s universe, where death, facing death, the place within life and death, fading away all appear in a unique way. He draws a parallel between his own life and the play, since he’s been moving from one continent to another for years now, always taking his favourite objects with him. Of course, he cannot take everything with him, like people that are important to him, so the three rocking horses represent his three children in the play, and Don Quixote (who appears on a picture) symbolizes tilting at windmills.
— (footnote nr. 2.: if you think about it, you spend your life gathering and piling up stuff, but on what end?)
— The New Tenant is a well-choreographed performance with scarce text, but the music and the motion, hmmm!
— „people from Bucharest are the best interpreters of Ionesco.”
— Ada Navrot: it is interesting to hear this, because Bucharest people’s average reaction to the play is: „It was nice, but what was it about?”
— (footnote nr. 3.: actors thanked Tompa for working together. Everybody actually got to speak.)
After the long conversation, Visky announced a 3 minutes and 42 seconds long cigarette break, which turned out to be 15 minutes long. During this, I have found out that the interpreters’ job is not easy at all, and they are the opposite of happy when – while working – somebody speaks sotto voce nearby them or stampedes through the room in high heels.
The discussion about The Diary of a Madman was also lead by Visky, but to my utter disappointment, Marius Manole, playing Proprishchin couldn’t be there, Alexandru Bălănescu (playing „all other characters”) had to answer every question.
Notes about the discussion:
— A good musician usually has to be a good actor too” (Bălănescu)
— Lately, he’s been interested in the relationship between music and text, this performance was special to him, because it gave him the opportunity to improvise, you have to be absolutely creative and alert, he adds, smiling that he’s been practicing this for decades every night.
— Gogol remains modern and contemporary, he’s absolutely extraordinar, because he narrates a social situation that is valid today the same way it was in his days: the problem of title and money, the way money defines people
— Gogol’s play is expressive, it speaks in a human voice, the have been trying to maintain this
— Visky: „who was the musician in the play?” Bălănescu: „I’ve also been playing two dogs in the play, a French and an English one.”
— „The secret of Gogol’s text is that it’s exact, and even though there is irony, humour and sarcasm, it is lyric too.” (Bălănescu)
— This is a complex play in constant change, they have been playing it for almost two years, they feel that every performance is better than the former, but they are constantly working to find the rhythm through which the relationship between music and text can be harmonized
— As Bălănescu stated , he has composed „ugly music” (muzica urâtă) for the play, because he tried to express his indignation towards the social injustice.
(footnote nr. 4.: I am really-really sorry that Marius Manole couldn’t participate. I wanted to congratulate him.)
Szeretem Visky András humorát. Az általa vezetett szakmai beszélgetések mindig mosolygósan indulnak. Pozitív energiával tölt fel, hogy „kedves barátaim”-nak szólítja a megjelenteket. Így, egy-egy szakmai erejéig a kedves barátja lehetek (ráadásul három nyelven).
Ma románul voltam kedves barát, aki két nyelven jegyzetelt.
Valahogy így:
— az alkotócsapat bemutatása után: „ma mind fogunk beszélni” (Visky)
— Marina Constantinescu felvázolta, hogy a Nottara Színház sokféle előadást csinál, és a most látott Ionesco-darabot Tompa lényegében ragadta meg, hitelesen közvetítette Ionesco szavait és világát
— Constantinescu: „este o trupă extrem de matură”
— ebben az előadásban a scenografia egy loc pasiv, amelyet a színészek töltenek be a gegekkel, mimikával, az aluzii-kal (később a sok-sok tárggyal)
— „ritmul determinat de Ionesco”
— Ionesco abszurdját sajátosan ragadta meg Tompa
— (lábjegyzet magamnak: az abszurdban minden abszurd… az is, ha beszélünk róla)
— spaţiu este iraţional şi ilogic, de mégis van logika benne: a fények, a találkozások, a mozgások, a szöveg
— mindegyik tárgy él és újra átél, átérez (retrăieşte) egy történetet
— Tompa az abszurddal való viszonyáról beszél, és az eddigi rendezéseiről (már ami az abszurd darabokat illeti), kiemeli Ionesco világát, ahol a halál, a halállal való szembenézés, az élet és halál közötti állapot, az elmúlás egyedi módon jelenik meg. A saját életét is párhuzamba vonja a darabbal, hiszen ő is évek óta költözködik egyik kontinensről a másikra, és a kedves tárgyait mindig hurcolja magával. Nyilván nem tud mindent magával vinni, így a számára fontos embereket sem, az előadásban a három hintaló a három gyerekét jelképezi, Don Quijote pedig – aki az egyik képen tűnik fel – a szélmalmokkal való harcot szimbolizálja.
— (lábjegyzet 2.: ha belegondolunk, végiggyűjtögetjük az életünk, halmozunk, de minek?)
— Az új lakó egy jól koreografált előadás kevés szöveggel, de a zene és a mozgás hmmm!
— „a bukarestiek a legjobb Ionesco-értelmezők”
— Ada Navrot: érdekes ezt a jelzőt hallani, mert a bukaresti közönség úgy reagál az előadásra, hogy „Szép, szép, de nem értjük.”
— (lábjegyzet 3.: a színészek megköszönték, hogy Tompával dolgozhattak. Tényleg mindenki szóhoz jutott.)
A hosszúra nyúlt beszélgetés után Visky kihirdetett 3 perc 42 másodperc cigiszünetet, amiből végül legalább 15 perc lett. Ezalatt megtudtam, hogy nincs könnyű dolguk a szinkrontolmácsoknak, és egyáltalán nem örülnek annak, ha a közelükben – miközben épp dolgoznak – félhangosan beszélgetnek, vagy magas sarkúval végigtrappolnak a termen.
Az őrült naplójáról való beszélgetést szintén Visky vezényelte, de nagy szomorúságomra a Propiscsint alakító Marius Manole nem tudott jelen lenni, így egyedül Alexander Bălănescunak (aki az előadás „összes többi szereplőjét” játszta) kellett válaszolnia a feltett kérdésekre.
Jegyzetek a beszélgetésről:
— „egy jó zenésznek egyben jó színésznek is kell lennie” (Bălănescu)
— az utóbbi időben egyre inkább érdekli a zene és a szöveg viszonya, ez az előadás azért érdekes számára, mert lehetőséget ad az improvizációra, abszolút kreatívnak és ébernek kell lenni, és mosolyogva megjegyzi, hogy ezt már évtizedek óta estéről estére gyakorolja
— Gogol megmaradt modernnek és kortársnak, egész egyszerűen extraordinar, hiszen egy olyan társadalmi állapotról beszél, ami ma is ugyanúgy érvényes, mint az ő korában: a rang és pénz problémájáról, arról, hogyan határozza meg a pénz az embert
— expresszív, emberi hangon szólal meg Gogol műve, ezt igyekeztek megőrizni
— Visky: „ki volt a zenész az előadásban?” Bălănescu: „többek között két kutyát is játsztam, egy franciát és egy angolt”
— „Gogol szövegének az a titka, hogy precíz, és bár sok az irónia, humor és szarkazmus benne, mégis lírai” (Bălănescu)
— ez egy összetett előadás, amely folyton változik, közel két éve játsszák, és úgy érzik, mindegyik jobban sikerül az előzőnél. Sokat dolgoztak azon, hogy megtalálják azt a ritmust, amellyel a szöveg és zene viszonya jól összehangolható
— Bălănescu úgy fogalmazott, hogy „csúnya zenét” (muzică urâtă) komponált az előadáshoz, ezzel akarta kifejezni felháborodását a társadalmi igazságtalanságokkal szemben
(lábjegyzet 4.: nagyon-nagyon sajnálom, hogy Marius Manole nem tudott részt venni. Gratulálni akartam neki!)
RO__________________________________________________________________
Îmi place umorul lui András Visky. Discuțiile profesionale moderate de el încep mereu hazliu. Emană o energie pozitivă numind pe cei prezenți “dragi prieteni”. Astfel pe parcursul unei discuţii profesionale pot să-i fiu un prieten drag (chiar și în trei limbi).
Astăzi i-am fost un prieten drag, în română, făcând notițe în două limbi.
Cam așa:
— după prezentarea echipei de creație: “astăzi cu toții vom vorbi” (Visky)
— Marina Constantinescu a schițat că teatrul Nottara face multe spectacole, și că în fond Tompa a prins esența piesei Ionesco, adineaori văzută, transmite verosimil cuvintele și lumea lui Ionesco
— Constantinescu: „este un ansamblu teatral extrem de matur”
— în acest spectacol scena este un loc pasiv, umplut de actori prin gesturi, mimică, prin aluzii (apoi cu multe-multe obiecte)
— „ritmul determinat de Ionesco”
— Tompa capturează în mod specific absurdul lui Ionesco
— (notă de subsol pentru mine însumi: în absurd totul e absurd… și faptul că vorbim despre el)
— spaţiu este iraţional şi ilogic, dar totuși are o logică: luminile, întâlnirile, mișcările, textul
— fiecare obiect trăiește și retrăiește o întâmplare
— Tompa vorbește despre relația lui cu absurdul, și despre regizările lui de până acum (în ceea ce privește piesele absurde), pune în evidență lumea lui Ionesco, unde moartea, înfruntarea morții, starea dintre viață și moarte, trecerea apare în mod unic. Face o paralelă între piesa de teatru și propria lui viață, deoarece de ani întregi și el se mută de pe un continent pe altul, și își cară cu el obiectele preferate. Desigur, nu poate să-și ia pe drum tot ce are, astfel nici pe persoanele importante, în spectacol cei trei căluți de joacă reprezintă cei trei copii ai lui, iar Don Quijote – care apare pe o singură imagine - reprezintă lupta cu morile de vânt.
— (notă de subsol 2 : dacă reflectăm puțin : pe parcursul întregii vieți adunăm câte ceva, le acumulăm, dar pentru ce ?)
— Noul locatar este un spectacol cu o coreografie bună și cu text puțin, dar muzica și dansul mmmm!
— “bucureștenii sunt cei mai buni analiști de Ionesco”
— Ada Navrot: este interesant să auzi acest atribut, deoarece publicul bucureștean reacționează în următorul fel la spectacolele Ionesco: “Frumos, frumos, dar nu înțelegem. ”
— (notă de subsol 3 : actorii au mulțumit că au putut lucra împreună cu Tompa. Chiar toți au primit cuvântul.)
După discuția de lungă durată, Visky a anunțat o pauză de țigară de 3 minute și 42 de secunde, din care la final s-a ajuns la cel puțin 15 minute. În pauză am aflat, că celor care traduc în sincron nu le este ușor și nu se bucură deloc, dacă în jurul lor, în timp ce ei lucrează, se vorbește cu voce tare sau se trece prin sală cu tocuri.
Discuția despre Însemnările unui nebun a fost moderată tot de Visky, dar spre marea mea tristețe, Marius Manole (a jucat rolul lui Propiscin) nu a putut fi prezent, astfel Alexander Bălănescu (cel care a jucat toate celelalte roluri) a răspuns la toate întrebările.
Notițe despre această discuție :
— “un muzician bun trebuie să fie în acelaș timp și un actor bun” (Bălănescu)
— în ultima vreme este din ce în ce mai preocupat de relația dintre muzică și text, acest spectacol este important pentru el, pentru că are oportunitatea să improvizeze, trebuie să fie absolut creativ și lucid, menționează cu zâmbetul pe buze, că asta exersează de zeci de zile în fiecare seară
— Gogol a rămas modern și contemporan, pur și simplu este extraordinar, deoarece vorbește de o stare socială, care și în zilele noastre este la fel de actuală, ca pe vremea lui: despre rang și problemă, despre cum definește omul
— opera lui Gogol răsună expresiv, pe voce umană, pe parcursul spectacolului au încercat să păstreze această voce
— Visky: ”cine a fost muzicianul pe parcursul spectacolului?” Bălănescu: “printre altele, am jucat și doi căței: unul francez și unul englez”
— “secretul textului lui Gogol este că precizia, și chiar dacă este plin de ironie, umor și sarcasm, totuși este liric” (Bălănescu)
— acesta este un spectacol complex, care se modifică mereu, se joacă de aproape doi ani, și așa simt, că de fiecare dată a ieșit mai bine decât înainte. Lucrează mult ca să găsească acel ritm, prin care muzica și textul poat fi bine îmbinate
— Bălănescu afirmă că a compus pentru spectacol “o muzică urâtă”, astfel vrând să-și manifeste indignarea față de nedreptățile sociale
(notă de subsol 4: îmi pare foarte-foarte rău, că Marius Manole nu a putut fi prezent. Am vrut să-l felicit!)
EN__________________________________________________________________
I like András Visky’s sense of humour. All the professional discussions lead by him start on a positive note, because it emanates positive energy how he addresses the audience with a courteous „my dear friends”.
I’ve been a dear friend in Romanian today, taking notes in two languages.
Something like this:
— After the introduction of the creative team: „we are all going to speak today.” (Visky)
— Marina Constantinescu briefly spoke about how the Nottara Theatre has performed various plays, and that Tompa has really put a finger on the Ionesco-play we have formerly seen, he mediated Exactly Ionesco’s words and world.
— Constantinescu: „este o trupă extrem de matură”
— In this performăns, the scenografie is a loc pasiv, filled in by thy actors with gags, mimicry and aluzii (later on, with a lot of objects)
— „ritmul determinat de Ionesco”
— Ionesco’s absurd was uniquely interpreted by Tompa.
— (footnote to self: in case of the absurd, everything is absurd... even talking about it)
— spaţiu este iraţional şi ilogică, but still, there is logic in it: the lights, the encounters, the movements, the text
— every object lives, relives, feels, experiences (retrăieşte) a story
— Tompa speaks about his relationship to absurd, his former directing jobs (in the field of the absurd), and he highlights Ionesco’s universe, where death, facing death, the place within life and death, fading away all appear in a unique way. He draws a parallel between his own life and the play, since he’s been moving from one continent to another for years now, always taking his favourite objects with him. Of course, he cannot take everything with him, like people that are important to him, so the three rocking horses represent his three children in the play, and Don Quixote (who appears on a picture) symbolizes tilting at windmills.
— (footnote nr. 2.: if you think about it, you spend your life gathering and piling up stuff, but on what end?)
— The New Tenant is a well-choreographed performance with scarce text, but the music and the motion, hmmm!
— „people from Bucharest are the best interpreters of Ionesco.”
— Ada Navrot: it is interesting to hear this, because Bucharest people’s average reaction to the play is: „It was nice, but what was it about?”
— (footnote nr. 3.: actors thanked Tompa for working together. Everybody actually got to speak.)
After the long conversation, Visky announced a 3 minutes and 42 seconds long cigarette break, which turned out to be 15 minutes long. During this, I have found out that the interpreters’ job is not easy at all, and they are the opposite of happy when – while working – somebody speaks sotto voce nearby them or stampedes through the room in high heels.
The discussion about The Diary of a Madman was also lead by Visky, but to my utter disappointment, Marius Manole, playing Proprishchin couldn’t be there, Alexandru Bălănescu (playing „all other characters”) had to answer every question.
Notes about the discussion:
— A good musician usually has to be a good actor too” (Bălănescu)
— Lately, he’s been interested in the relationship between music and text, this performance was special to him, because it gave him the opportunity to improvise, you have to be absolutely creative and alert, he adds, smiling that he’s been practicing this for decades every night.
— Gogol remains modern and contemporary, he’s absolutely extraordinar, because he narrates a social situation that is valid today the same way it was in his days: the problem of title and money, the way money defines people
— Gogol’s play is expressive, it speaks in a human voice, the have been trying to maintain this
— Visky: „who was the musician in the play?” Bălănescu: „I’ve also been playing two dogs in the play, a French and an English one.”
— „The secret of Gogol’s text is that it’s exact, and even though there is irony, humour and sarcasm, it is lyric too.” (Bălănescu)
— This is a complex play in constant change, they have been playing it for almost two years, they feel that every performance is better than the former, but they are constantly working to find the rhythm through which the relationship between music and text can be harmonized
— As Bălănescu stated , he has composed „ugly music” (muzica urâtă) for the play, because he tried to express his indignation towards the social injustice.
(footnote nr. 4.: I am really-really sorry that Marius Manole couldn’t participate. I wanted to congratulate him.)
emőke
Fiam, te meg vagy bomolva | Copile, tu ai înnebunit | Son, you must be barking mad
ArCuB
HU__________________________________________________________________Jó párosítás. Kicsit túl jó.
A hegedűművész. Erről a típusról köztudottan az a pletyka terjeng, hogy kicsit őrült. Gondoljunk csak Lajkó Félixre. Nem?
És a hiperaktív színész. Fáradhatatlan, állandóan pörög, már befutott, de még mindig fiatal.
Valószínűleg mindkettejük agya olyan sebességgel pörög, amit a hétköznapi életünkben igen ritka.
Ez a páros már önmagában őrület. Persze Manole, nem őrültet játszik. Ezt egy interjúban maga is állítja. Az őrült fogalmának tisztázását azonban most másokra hagynám.
Manole egy teljesen átlagos ember, aki engedett a csábításnak, hogy szűrés nélkül kövesse gondolatait. Eszembe juttatja azokat a stresszes pillanatokat, amikor abszurd forgatókönyvek tömkelege villan át agyunkon egy szempillantás alatt. Csupán hajszál választ el attól, hogy átengedjük magunkat a kísértésnek, felrúgva társadalmunk minden szabályát.
Ez a fajta megkönnyebbülés sugárzik Manoléból, ezért tudja teljesen cenzúrázatlanul átadni magát a legextrémebb állapotoknak, legyenek azok kellemesek vagy negatívak. Villámgyorsan vált, tíz percig könnyes a szeme, aztán hirtelen nevet, ábrándozik, majd magába roskad. Bravúros színészi teljesítmény, még akkor is, ha egy számomra eddig megfejhetetlen ok miatt, a játék valamilyenfajta többletsúlyt cipel.
Ehhez minden bizonnyal hozzájárult a zene durvasága is, melyet Bălănescu is „csúnyának” nevez. Saját bevallása szerint dühből komponálta, válaszként a társadalmi igazságtalanságokra, melyekről Gogol is írt, s amelyekben neki is része volt.
Annak ellenére, hogy a zene helyenként eluralkodik, a két művész megtalálja a közös hangot. Párhuzamosságból, ellentétekből, a zene és a csendek váltakozásából gyúrnak feszültséget. Máskor Bălănescu kedvesen esetlen szerepei (a főhősön kívüli szerepeket ő játssza), kutyahang imitációja nyitja ki a befordulni igyekvő részeket.
Megharcoltak ezért az előadásért. Koncentráció, erő és bátorság jellemezte őket.
Ez utóbbiból kívánok sokat-sokat mikulásra a rendezőnek, és díszlettervezőnek is.
O combinație bună. Poate un pic prea bună.
Violonistul. Despre acest tip de om se circulă zvonul că este puțin nebun. Să ne gândim doar la Félix Lajkó. Nu-i așa?
Și actorul hiperactiv. E neobosit, de neoprit, e deja recunoscut pe plan profesional, dar totuși: este încă tânăr.
Probabil că li se învârt rotițele din cap cu o viteză foarte rar întâlnită în viața cotidiană.
Această combinație e o nebunie. Desigur, Manole nu joacă rolul unui nebun. Chiar el declară asta într-un interviu. Dar îi las pe alții să analizeze semnificația nebuniei.
Manole este un om obișnuit, care s-a lăsat pradă ispitei de a-și urma gândurile fără a le strecura prin vreun filtru. Îmi aduce aminte de acele momente stresante, când într-o secundă ne trec prin minte o mulțime de scenarii absurde. Doar un fir de ață ne împiedică să nu ne lăsăm și noi pradă gândurilor, trecând peste toate regulile societății noastre.
O astfel de ușurare se vede pe fața lui Manole, din cauza acestea se lasă purtat fără nici o cenzură de cele mai extreme stări, fie acestea rele sau bune. Intră cu viteza luminii dintr-o stare în alta, în prima clipă stă cu ochii înlăcrimați, apoi, brusc, râde în hohote, visează, apoi se închide în sine. O deosebită performanță, chiar dacă, dintr-o cauză de neînțeles mie, jocul actoricesc o încărcătură în plus.
Probabil, și brutalitatea muzicii contribuie la crearea acestei stări de spirit, muzica fiind numită “urâtă” chiar de Bălănescu. Conform propriei sale confesiuni, a compus-o din furie pentru nedreptățile societății despre care a scris și Gogol, și de care si el a avut parte.
În ciuda faptului că, pe alocuri muzica domină, cei doi actori găsesc elementul comun. Cei doi creează tensiune din paralelism, contrast, din alternarea muzicii cu liniștea. Alteori, nostimele roluri jenante ale lui Bălănescu (el joacă rolurile de dinafara personajului principal) printr-o imitație a lătratului, scot la iveală părțile care încerc să rămână închise.
Au luptat pentru acest spectacol. Concentrarea, puterea și vitejia i-a caracterizat.
Datorită celui din urmă le doresc toate cele bune regizorilor de Moș Nicolae, și decoratorilor.
Good combination. A little too good.
The violinist. As we know it, they say that this type is a little crazy. Just think about Félix Lajkó. Innit?
And the hyperactive musician. Indefatigable, constantly ticking, a made man, but still young.
Probably both of their brains races with a speed that is highly unusual in our everyday life.
This couple is crazy in itself. Of course, Manole doesn’t play a madman. He once stated so in an interview. Though I would like to leave the clarification of the concept of madness to others.
Manole is a completely ordinary man, who gives in to the temptation to follow his thoughts without filtering them. It remind me of those stressful moments when in a split second a flood of absurd scenarios rush our brain. Only a shade keeps us from giving in to the temptation and knock over every rule of our society.
This kind of relief radiates from Manole, this is why he’s capable to give in completely uncensored to the most extreme situations, may they be pleasant or negative. He shifts as quick as a thought, his eyes are in tear for ten minutes, then he suddenly laughs, then he gives in to reverie, then to depression. Extraordinary acting, even though, I sense, the play is bearing some kind of excess weight, for some unknown reasons.
Probably the music’s roughness contributes too, Bălănescu calls it ugly. He confessed that he composed it out of rage, as a response to social injustice, narrated by Gogol too, and also experienced by him.
Even though music sometimes dominates, the two artists manage to find a common voice. They create tension out of parallels, opposites, the changes of music and silence. Other times, Bălănescu’s sweet, awkward performances (he plays every character except for the main character), the imitation of a dog’s voice opens up the parts that are internally directed.
They have struggled for this performance. They are characterized by concentration, strength and courage.
I wish a lot more of the latter – from Santa Clause, to the director and the stage designer.
cszs
ⒸBiró István
The Diary of a Madman
Az őrült naplója című előadás nyomán
bazat pe spectacolul Însemnările unui nebun
based on The Diary of a Madman performance
Testbeszéd hegedűre | Body language on violin
ArCuB
HU__________________________________________________________________Nehéz Gogol szövegével újat mondani. Szerintem. Nem igazán lehet a jól bevált, trendi módszereket alkalmazni. (lásd. politikai utalások használata, aktualizálás, viszonyok átalakítása, szerepösszevonások stb.) Bár az emberi őrület határtalan, úgy érzem, a szöveg korlátokat szab. Az ArCub előadása mégis hozzáad valamit. Azt, ami a színházban a kiindulópont s mégis sokszor háttérbe szorul. A test, a jelen lévő test.
Az előadás a szöveg mellett sok vonalon kommunikál. A hegedűs beépítése egyszerre ad a történeten belül megoldásokat (a történet szereplőit jeleníti meg egy-egy pillanat erejéig) és ugyanakkor folyamatos külső nézőpontot képvisel. Valahol a néző és a színész között lebeg. Egyszerre civil és szereplő. A zene is beszél. Nem aláfest, inkább kommentál.
Marius Manole Propriscsine pedig nem csupán elméjében és szavaiban, hanem testében is megbomlik. Az árva gyerekek ringatózása lázas csapkodássá, kapkodássá változik. Kézmozgása töredezett, feszültséggel teli testtartása kellően jellemzi. Hirtelen gesztusait baljós mozdulatlanság szabdalja szét. Minden pillanatban feszültséggel teli a teste. Izzadtságcseppjei és könnyei is, mintha a megbomlásnak rendelnék alá magukat.
A fesztivál minden előadására úgy ülök be, hogy keresem a kötődési pontokat. Azokat a pontokat, amelyek az előadásokat a testhez kötik. Stories of the body. A test történetei. Sokszor maradok válasz nélkül. Ma is végigfutott a fejemen előadás előtt, hogy ugyanbiza. Az Egy őrült naplója mégis hogyan? És egy nagyon egyértelmű választ adott a látott előadás. Van kulcs a zárban.
Este dificil de-a
spune ceva nou cu textul lui Gogol. Nu se prea pot aplica metodele la modă (folosirea
referinţelor politice, actualizarea, schimbarea relațiilor între personaje,
îmbinarea rolurilor etc.) Nebunia omului nu are limite, textul are. Spectacolul
centrului cultural ArCub totuşi i-a adăugat ceva în plus. Acel lucru, care în
teatru reprezintă punctul de plecare, totuşi, de multe ori este ignorat.
Corpul, corpul prezent.
Spectacolul în
afară de text comunică şi prin alte căi. Prezența violonistului are un rol
dublu, pentru un scurt timp, întruchipează personajele piesei de teatru, dar reprezintă
şi un punct de vedere exterior continuu. Pluteşte undeva între public și actor. Este
în mod simultan un civil şi un personaj. Şi muzica vorbeşte. Nu poate
fi considerată un fundal muzical, mai degrabă un comentator.
Propriscin,
personajul lui Marius Manole nu se descompune doar mintal şi prin cuvintelor
sale, ci şi fizic. Legănatul copiilor orfani se schimbă în trântiri şi într-o
grabă febrilă. Mişcarea mâinilor este abruptă, plină de tensiune, postura îl
caracterizează reprezentativ. Gesturile lui bruşte sunt întrerupte de stări de imobilitate
sinistru. Are corpul încordat în fiecare minut. Şi picăturile de sudoare şi
lacrimile lui par să se subordoneze descompunerii.
Pe parcursul
fiecărui spectacol al festivalului caut punctele de legătură. Punctele de
legătură prin care spectacolul se leagă de corp. Stories of the body. De multe ori rămân fără
răspuns. Și în această seară m-am întrebat: cu Însemnările unui nebun, cum stă
treaba? Şi spectacolul mi-a dat un răspuns foarte evident. Se potrivește ca și
cheia-n broască.
It’s hard to say anything innovative with Gogol’s text. In my opinion. It is hard to use go the easy way with the methods of long standing. (i. e. Political references, actualization, shifting of relations, contracting parts, etc.) Even though human insanity is unbounded, the text poses some limits. But the ArCub’s performance manages to add something. The thing which is a theatrical starting point, but often stays in the background. The body, the present body.
The performance communicates in many ways besides the text. The incorporation of the violinist facilitates internal solutions (he poses as the characters of the story for moments) and in the same time, it constantly represents an external point of view. He floats somewhere between the audience and the actor. He is civilian and actor in the same time. The music speaks too. It doesn’t stay in the background, it also comments.
Not only the mind and words, but the body of Marius Manole’s Proprishchin disrupts too. The rocking of the orphan child turns into a febrile fluttering. His hand movements are fragmented and full of tension, his posture reflects it too. His sudden gestures are interrupted by menacing motionlessness. His body is full of tension in any given moment. It’s like his tears and sweat would be subjected to his falling apart.
I usually go to the performances seeking a connection point. Those points that link the performance to the body. Stories of the body. I’m often left without answers. I asked myself the same thing today, before the performance. There is a key to the lock.
demkata
Subscribe to:
Posts (Atom)