Ha zsúfolásig telt helyiséget mondanék, talán túlzás volna, de tény hogy a kedd reggeli szakmai beszélgetésen sokan voltak. A két érdekes és bennünk kérdéseket elindító előadás után a közkíváncsiság a magasba hágott.
Caravaggio Terminal
Amit megtudtunk…
A képekről: az alkotók számára elsősorban nem a festmények voltak fontosak, ezért sem jelentek meg konkrétan az előadásban. Inkább a festményekre adott választ kell keresni az előadásban. A feldolgozott képek kiválasztása a szerint történt, hogy azok mennyire voltak markánsak Caravaggio élettörténetben, illetve mennyire köthetőek az őt befolyásoló valóságos személyekhez.
A háttérvetítésekről és a hangról: Robert Woodruff kérése az volt, hogy két olyan fiatal művészt hívjon a produkcióba, akik nem részei a színház intézményének, akik kívülállók és akik valószínűleg nem is tudnának benne élni. Amolyan caravaggióiak. Bányász Bertalan VJ. és bodoki halmen kata performer, zenész. Utóbbi a két eljátszott dal mellett a rendezővel együtt az előadás soundtrackjét hozta létre.
A térről: Carmecita a tér megalkotásánál a címben is szereplő terminal szóból indult ki. Innen jutott el az emberi testek végső állomáshelyéig, a hullaházig, ahol mindenki meztelen, ahol már nincs mit várni az élettől. Ilyen értelemben a végső állomás lehet a kezdet, az emlékeinkben levő élet újraalkotása.
Caravaggióról: a művészettörténet első performere. A saját korának Maleviche.
A nyugati világról: amikor egy-egy kápolnában múzeumi útvonalakat hoznak létre és őrök kíséretében vezetnek körbe, eltűnik az alkotói idea, látogatókként már semmit nem érzünk meg az adott kor szelleméből. Visky András erre hívja fel a figyelmet. Az elmúzeumosodástól fél. Az előadás is ezt próbálja elkerülni.
Paysage inconnu
Amit megtudtunk…
Tompa Gábortól: Marina Constantinescu jelenléte a fesztiválon megnyugtató, ugyanis azt jelzi, hogy a fesztivál érdekes és értékes
Marina Constantinescutól:
— Tompa feltételezése igaz, és az Interferenciák valóban kiemelkedő és azonosítható identitással rendelkezik a román színházi fesztiválok zsúfolt palettáján
— milyen volt az első találkozása Nagy József művészetével, Avignonban, szabadtéri előadáson, szakadó esőben, szolidarizálva a színészekkel
— Nagy művészete a soha nem fáradó keresőről, az emberi ismeretlent kutató nyugtalan művészről, az alkotás tetten érésének pillanatában rejlő erőről szól
— a szóban forgó előadásban a két fantasztikus zeneszerző hangja a szemünk láttára formálja át a színészeket
Nagy Józseftől:
— a Paysage inconnu lekötött, megkoreografált részei (úgy zeneileg, mint mozgásban) talán egy percet sem tennének ki
— két művésztársát idézte meg, majd később változtatott ezen. Így alakult át a két barát egy arctalan, ős ikerpárrá
— a két barát útja, még ha „nem is nagyon mondták ezt ki”: haláltánc, ők pedig az élet és a halál közötti sávban mozognak, a lét és a nemlét között
— alkotótársait hosszú hűségen és munkán alapuló évek során avatta be abba a személyes világába, amelyből a művészete is táplálkozik
Visky Andrástól: számára Nagy József színházának nemrég megtalált kulcsa, hogy az elvont színpadi formák mögött mindig találni valami konkrétumot, jelen esetben a valóságosan létező kanizsai tájat, a létező művész barátokat, a lírai színpadképbe hasító baltát
RO__________________________________________________________________
Dacă aș spune că încăperea a fost plină ochi ar fi fost o exagerare, dar cert e faptul că au fost prezenți mulți la interviul profesional de marți dimineața. Interesul publicului a culminat după două spectacole interesante care au stârnit o serie de întrebări.
Caravaggio Terminal
Ce putem afla…
Despre imagini: nu picturile erau cele mai importante pentru autor, din acest motiv n-au apărut concret pe scenă. Ar trebui căutate răspunsurile date la aceste picturi. Picturile prelucrate au fost alese pa bază de cât erau marcante în viața lui Caravaggio, respectiv cât de strâns se pot lega de evenimentele realității care l-au influențat.
Despre proiectările din fundal și despre sunet: a fost cerința lui Robert Woodruff de a invita doi artiști tineri în producție, care nu fac parte din instituția teatrului, persoane din exterior care, probabil, nu ar putea trăi în structura de instituție. La fel ca și Caravaggio. Bertelan Bányász (VJ) și kata bodoki halmen (interpret, muzician) care, în plus față de cele două melodii cântate s-a ocupat și de sunet pentru spectacolul împreună cu regizorul.
Despre spațiu: pentru construirea spațiului Carmencita pornește de la cuvântul terminal, acesta apărând și în titlu. De aici a ajuns la stadiul final al corpurilor umane: la morgă, unde toată lumea este fără haine, și nu mai are ce aștepta de la viață. În acest sens, poate etapa finală este chiar începutul. Începutul realcătuirii lumii după cum ne trăiește în amintiri.
Despre Caravaggio: primul performer în istoria artelor. Este un Malevich a epocii sale.
Despre Occident: când creează trasee de muzem într-o capelă, și ne călăuzează însosiți de paznici dispar ideile creatorilor, ca vizitatori nu înțelegem nimic din spiritualitatea acelei epoci. András Visky ne atrage atenția acestui fapt. Și spectacolul încercă să evite acest lucru.
Paysage inconnu
Ce aflăm…
Gábor Tompa: că prezența Marinei Constantinescu la festival este mângâietoare, deoarece este un semnal ca festivalul este interesant și de valoare.
Marina Constantinescu:
— că presupunerea lui Tompa este adevărată, Festivalul Interferențe chiar este remarcabil, având o identitate bine definită pe paleta ticsită a festivalelelor teatrale românești.
— cum a fost prima ei întâlnire cu arta lui Josef Nadj, în Avignon, la un spectacol în aer liber, în ploaie, simpatizând cu actorii
— că arta lui Nadj vorbește despre cercetătorul care nu obosește niciodată, despre artistul care cercetează mereu necunoscutul uman, despre puterea recunoașterii artei.
— că în spectacolul menționat, vocile a doi compozitori formează din nou actorii chiar în fața ochilor noștri.
Josef Nadj:
— că părțile stabilizate și coregrafiate (atât pe planul muzicii, cît și pe planul mișcărilor) nu ar
reprezenta nici un singur minut din spectacol
— și-a invocat colegi artiști, apoi a făcut o schimbare, așa s-a ajuns de la cei doi prieteni fără chip la o pereche zăbovitoare
— că drumul celor doi prieteni, chiar dacă “nu prea s-a menționat”, este un drum al morți, iar ei plutesc în stratul dintre viață li mparte, între ființă și neființă.
— că și-a invitat colegii de creație în viața lui personală. După mulți ani de lucru împreună și fidelitate, arta lui s-a îmbogățit.
András Visky:
— că el nu de mult a găsit cheia teatrului lui Josef Nadj. În spatele formelor absurde mereu se regăsește ceva concret, în momentul de față peisajul verosimil din Kaniža, prietenii artiști existenți, baltagul ce spintecă imaginea scenei.
EN__________________________________________________________________
If I said the room was jam packed, it had been an exaggeration, but there were a lot of participants at the discussion Tuesday morning, it’s a fact. After two interesting, questioning performances, the public interest was high.
Caravaggio Terminal
What we found out…
About the images: the paintings were not the main interest of the creator, this is why these never explicitly appeared on the scene. More likely, the answers given to the paintings should be sought in the performance. The selection of the paintings happened on the basis of how important they were in Caravaggio’s life, and how they can be related to the real people influencing them.
About the background projection and the sounds: Robert Woodruff’s request was to invite two young artists to join the production, who are not part of the theatrical institution, who are outsiders and who probably couldn’t live in it. Somewhat Caravaggio-like. Bányász Bertalan VJ and bodoki halmen kata performer, musician, who, besides the two songs played also contributed to the creation of the soundtrack.
About the space: Carmencita’s platform in the creation of the space was the word terminal from the title. She arrived to the last station of the human bodies from here, to the morgue, where everybody is naked, and they have nothing to expect from life. A starting point to creating a new life, the way it figures in our memories.
About Caravaggio: the first performer in art history. The Malevich of his age.
About the Western world: when museum routes are created in a chapel, when guards lead you through it, the ideas of the creator are lost, we cannot sense anything from the spirit of the age as visitors. András Visky pointed this out, he is afraid of the over-musealisation. The performance tried to avoid this.
Paysage inconnu
What we found out…
From Gábor Tompa: that the presence of Maria Constantinescu at this festival is satisfying, because it means that the festival is valuable and interesting.
From Maria Constantinescu:
— that Tompa’s assumption is right, Interferences is indeed outstanding, it has a unique identity on the crowded palette of Romanian theatrical festivals.
— how her first meeting with József Nagy’s artwork was, in Avignon, at open-air performances, in pouring rain, sympathizing with the actors.
— that Nagy’s artwork was about the indefatigable searcher, the restless artist analysing the human unknown, about the power hiding in the moment of grasping the creation.
— that in the performance, the tones of two amazing composers transmogrify the actors at our sight.
From József Nagy:
— that the set, choreographed parts of Paysage Inconnu wouldn’t last a minute (both the music and the motion)
— that he evoked two other actors, he later changed it, this is how the two friends have turned into faceless proto-twins.
— that the path of the two friends – even if „they didn’t really utter this”: is a Danse Macabre, they move on in the zone between life and death, being and non-existence.
— that he has accepted his fellow creators into the personal word that fuels his art after long years of hard work and loyalty.
From András Visky: that the key to József Nagy’s theatre which he’s just recently found is that there is always something concrete behind the abstract scenic forms, in this case, he can clearly see the panorama of Kanizsa, the real artist friends, the axe cutting into the lyric scenery.
cszs
