Skeleton in the House: EXHIBITION

Showing posts with label EXHIBITION. Show all posts

Become what you see

Kiállításmegnyitó | Vernisaj | Exhibition

Erőtánc | Nightfall

Mi jár a fejedben? | La ce te gândești? | What's on your mind?

HU___________________________________________________________
Részegh Botond Tranzit Házban kiállított képei között bolyongva azon gondolkodtam, hogy ha egy átlagos hetemet kellene jellemezni, és ezt Facebookon tenném, hányszor kölcsönöznék tőle a munkái közül.

K. E. elveszettnek érzi magát.
K. E. nem érzi magát teljesnek.
K. E. öregnek érzi magát.
Stb.
A fent említett állapotok mellé tökéletesen illeszkedne Részegh színhasználata, fekete háttere, formái, körvonalai.

A megnyitón Tompa Gábor arról beszélt, hogy számára ezek a képek többek között Raszkolnyikov vívódásait idézik, a bűn és bűnhődés felemésztő érzését, és ha jól megnézzük, mindegyik önmagunk kereséséről szól.
Ezeket a szavakat hallgatva az jutott eszembe, hogy nem muszáj Raszkolnyikovig, vagy mondjuk a Megalázottak és megszomorítottak hőseiig visszanyúlnunk, ugyanis itt van nekünk a Facebook-generáció testetlen közössége. Nem csupán egy Facebook-állapothoz mellékelhetőek Részegh munkái, hanem – az én olvasatomban – lényegiségében ragadják meg a virtuális létezést, amelynek egyre égetőbb kérdése az, hogy hová lettek a hús-vér testek, a hús-vér kommunikációk és nem utolsósorban maga az ember.

Részegh maga is „végigszelfizte” a megnyitóját, biztos az áldottnak érzi magát állapotot mellékelte a megosztott képek mellé.

RO___________________________________________________________
Rătăcind printre imaginile expuse în Casa Tranzit ale lui Botond Részegh, m-am gândit că, dacă ar trebui să descriu una dintre săptămânile mele, și aș face asta pe Facebook, de fiecare dată aș împrumuta una dintre operele sale.

K. E. se simte pierdută
K. E. nu se simte bine
K. E. se simte bătrână
Etc.

Stărilor sus-menționate i se potrivesc de minune culorile utilizate de Részegh, fundalul negru, formele, contururile.

În deschidere Gábor Tompa a vorbit despre faptul că pentru el aceste imagini invocă (printre multe alte lucruri) și zbuciumările lui Rasholnikov, sentimentul mistuitor al păcatului și a căinței, dacă privim cu atenție toate ilustrează căutarea de sine.

Ascultând aceste cuvinte, am ajuns la concluzia că, nu este nevoie să ne întoarcem până la Rasholnikov sau până la eroul cărții Umiliții și obidiții, ne este la îndemână comunitatea fără corp a generației de Facebook. Nu doar stărilor de pe Facebook i se pot alătura imaginile create de Rasholnikov, ci – în opinia mea ‒ mai și capturează în esență existența virtuală întrebarea cea mai importantă a acestei existențe fiind: pe unde s-au pierdut corpurile carnale, comunicațiile carnale, omul în sine?

Și Részegh a făcut selfie-uri pe tot parcursul vernisajului, probabil le-a postat cu starea se simte binecuvântat.

EN___________________________________________________________
While roaming between Botond Részegh’s paintings, exhibited in the Tranzit house, I was wondering that should I characterize one of my average weeks and should I do it on Facebook, how many times would I borrow one of his works.

K. E. Is feeling lost.
K. E. Dos not feel complete.
K. E. Is feeling old.
Etc.
Részegh’s use of colours fits the aforementioned statuses perfect, his black background, his forms, his outlines.

At the opening, Gábor Tompa has told about how these paintings remind him of Raskolnikov’s torment, the tearing feeling of crime and punishment, and if we looked close enough, they might just have suggested the search for ourselves.
While hearing these words it came to me that we do not necessarily have to go back to Raskolnikov or to the heroes of Megalázottak és megszomorítottak (bármi is legyen ez... ha arra a filmre gondolsz, be kellene rakni oroszul a címét...), because we already have the insubstantial mass of the Facebook-generation. Részegh’s works are not only to be attached to Facebook statuses, because – in my interpretation – they grab the virtual existence in its very substance, whose ever more actual question is: where have the flesh-and-blood bodies gone, the flesh-and-blood communication, and mainly, human itself.

Részegh had been taking selfies through the entire opening, I suppose, he added feeling blessed to his pictures.

emőke

ⒸBiró István

selfie•grams

Nagy József: Fotogramok – kiállításmegnyitó

Fotograme de Josef Nadj – vernisaj

Photograms by Josef Nadj – exhibition opening

tamás

Multilaterál-multikult | Multilateral-multicultural | Multilateral-multicultural

HU__________________________________________________________________

Nagy József: Fotogramok – kiállításmegnyitó

Egy romániai magyar, egy Franciországban élő román, egy Franciaországban élő délvidéki magyar és egy Romániában élő olasz. Egy kiállítás, Romániában, egy magyar intézmény szervezésében, amelyet franciául (és olaszul) nyitnak meg. Én szívesen megírnám mindezt ógörögül vagy legalább latinul, de ezt kár lenne tovább fokozni. Így is van benne valami kedvesen felemelő és valami csendes idegenség egyszerre.

Tánc, színház, fotó, rajz, szobrászat. Nagy József, Jozef Nadj, „Josef Nádi”, Szkipe – mindenkinek más, másképp. S mégis ugyanúgy. Szerteágazó, de egy kerek egész. Aki ez alkalommal a mozgást akarja megörökíteni. Üveggel, fémmel, különböző tárgyakkal és fénnyel. Fénnyel és sötéttel. Játék. Rárajzolni a lapra. Rátáncolni.

Így készülnek a fotogramok. Ha szabad így nevezni, koreogramok. Amelyek hadd beszéljenek magukért. Arról a szép szomorúságról, a szelíd játékosságról, amivel készülhettek.

RO__________________________________________________________________

Fotograme de József Nagy ‒ vernisaj

Un maghiar din România, un român care trăiește în Franța, un maghiar provenit din Serbia care trăiește în Franța, și un italian care trăiește în România. O expoziție din România organizată de o instituție maghiară, a cărei vernisaj are loc în limba franceză (și italiană). Aș scrie cu cel mai mare drag toate acestea în greaca veche sau măcar în latină, dar ar fi în zadar a intensifica această împrejurare. Și așa conține deopotrivă ceva dulce înălțător și o stranietate silențioasă.

Dans, teatru, fotografie, desen, sculptură. József Nagy, Jozef Nadj, “Josef Nadi”, Skipe – pentru toți este altcineva, altfel. Și totuși la fel. Diversificat, dar un întreg complet. Cel care, de data aceasta vrea să captureze mișcarea. Cu sticlă, cu metal, cu diferite obiecte și lumină. Cu lumină și întuneric. Joacă. A înscrie pe hârtie. A dansa pe hârtie.

Așa se nasc fotogramele. Dacă se pot numi așa: coregramele. Pe care să le lăsăm să ne povestească singure. Despre frumoasa tristeșe, despre blânda zburdălnicie prin care probabil s-au născut.

EN__________________________________________________________________

József Nagy: Photograms – exhibition opening

A Hungarian from Romania, a Romanian living in France, a Hungarian from Délvidék living in France and an Italian living in Romania. An exhibition in Romania, organized by a Hungarian institute, opened in French (and Italian). I would be more than happy to write about it in ancient Greek or Latin, at least, but it doesn’t need any intensification. It has something kindly uplifting, some silent alienation in it anyway.

Dance, theatre, photo, drawing, sculpture. Nagy József, Jozef Nadj, “Josef Nádi”, Szkipe – different for everybody, in a different way. And meanwhile, the same, too. Diversified, but integral. Aiming to record motion. With glass, with metal, with different objects and with light. Light and darkness. Play. „Drawing” on paper, „dancing upon it”.

This is how photograms are made. Choreograms, if I might say so. Let them speak for themselves. About that beautiful sadness, about that benign playfulness of what they are made of.

demkata